Cod galben de viituri pe râuri din județul Arad

by Andreea Radu

Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor au instituit Codul galben pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, cu valabilitate începând de miercuri, de la ora 13:00, până joi, la ora 12:00, scrie hotnews.ro.
”Acesta va afecta anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte staţia hidrometrică Calafat şi Jiu. Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara”, se arată într-un comunicat de presă transmis de INHGA.

Facebook Comments