Cod galben de ploi și vijelii, emis de meteorologi pentru județul Arad

by Andreea Radu

Meteorologii au emis, vineri, o avertizare Cod galben de ploi, însoțite de descărcări electrice și vijelii pentru jumătatea nordică a țării. De asemenea, potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi prezentă și în restul regiunilor, pe arii restrânse. Sâmbătă, va ploua semnificativ și în sub, sud-est și la munte, scrie agerpres.ro.
Avertizarea meteo Cod galben de vineri vizează 18 județe: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Alba, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Iași și Botoșani.
În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii (viteze de 55-75 km/h și izolat de peste 80-90 km/h), grindină și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp.
Avertizarea este în vigoare vineri între orele 12.00 și 23.00.
De asemenea, potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi vineri, 13 mai, pe arii restrânse și în restul
teritoriului, iar sâmbătă, 14 mai, în regiunile sudice, sud-estice și la munte.

Facebook Comments