Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în special la munte, în 26 de județe, dar şi o informare de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru mai multe zone, scrie agerpres.ro.
Potrivit ANM, joi, între orele 11.00 – 22.00, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în zona de munte. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Începând de vineri seară (23 iunie) instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara.
Județele vizate sunt Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.
În paralel, joi, vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, joi (22 iunie) în regiunile vestice și sud-vestice, vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă cu precădere în sud și est, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, iar la câmpie va fi caniculă.
Facebook Comments