COD GALBEN DE GRINDINĂ PENTRU JUDEȚUL ARAD

by Andreea Radu

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare nowcasting Cod Galben de descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului, valabilă până la ora 16,30 în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Bihor și Arad.

Potrivit meteorologilor, local, în zona de munte aferentă județelor menționate se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse ce pot cumula 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni, intensificări ale vântului.

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, valabilă începând de sâmbătă, ora 11,00, până luni, ora 23,00, la nivelul întregii țări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în cursul zilei de sâmbătă (9 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului și în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale și ulterior în cele estice.

Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și, izolat, îndeosebi în zonele de deal și de munte, 40-50 l/mp. Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină.

Reprezentanții ANM menționează că precipitațiile prognozate pentru intervalul 8 — 11 aprilie 2016 în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentrații reduse.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments