Echipa Elveției a învins in extremis formația Ecuadorului cu scorul de 2-1 (0-1), duminică, pe Estadio Nacional din Brasilia, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie).
Sud-americanii au deschis scorul prin Enner Valencia (22), iar elvețienii au egalat imediat după pauză, prin Admir Mehmedi (48), marcând golul victoriei în prelungiri, prin Haris Seferovic (90+3).
Prima parte a jocului a fost una de tatonare, în care fiecare echipă și-a studiat adversarul, după care elvețienii au avut primele tentative ofensive, șuturile lui Shaqiri (16) și Rodriguez (19), ambele blocate de portarul Dominguez.
Ecuadorul a reușit să deschidă scorul în minutul 22, când Ayovi a centrat din lovitură liberă de pe partea stângă, iar Enner Valencia, nemarcat, a trimis în plasă cu capul: 0-1.
Reprezentativa ”Țării Cantoanelor” a căutat egalarea, dar jocul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, singurele soluții fiind șuturi sporadice de la distanță, prin Behrami (34) și Inler (36), fără prea mare pericol pentru poarta lui Dominguez.
Și ecuadorienii au avut acțiuni ofensive, dar nu au reușit să finalizeze, în ciuda unor atacanți rapizi.
Hitzfeld a mutat la pauză, l-a introdus pe atacantul Mehmedi, iar acesta la prima sa șansă a restabilit egalitatea în min. 48, cu capul, în urma unui corner executat de Rodriguez: 1-1. Faza a a semănat cu cea de la golul sud-american.
”Nati”, cum e alintată naționala Elveției, a continuat să aibă o posesie mai bună, dar ecuadorienii au atacat de oricâte ori au avut șansa, iar Enner Valencia (60) a șutat periculos pe lângă vinclu. Montero a tras din unghi (66), dar Benaglio a acordat corner.
În minutul 70, Drmic a marcat, dar golul a fost anulat pentru o presupusă poziție de ofsaid, dar reluările au demonstrat că mingea a venit de la un fundaș ecuadorian și golul a fost regulamentar.
Shaqiri (73) a tras pe lângă poartă, iar apoi elvețienii au trecut prin emoții mari, după ce Benaglio a ieșit din poartă să respingă, iar apoi a fost depășit de balon, dar în cele din urmă apărarea a îndepărtat pericolul (74). Apoi, Benaglio a avut o intervenție remarcabilă în min. 86, la un șut deviat al lui Arroyo. Behrami a salvat situația în minutul 90+1, în fața Arroyo, la o fază periculoasă și apoi a dat tonul la ultimul atac, la capătul căruia Seferovic a marcat golul victoriei (90+3), la colțul scurt, din centrarea lui Rodriguez.
De remarcat inspirația lui Hitzfeld care a introdus doi jucători ce au marcat golurile Elveției în acest meci.
Următoarele meciuri din Grupa E vor avea loc pe 20 iunie: Elveția — Franța, la Salvador (22,00, ora României), și Honduras — Ecuador, la Curitiba (sâmbătă 21 iunie, 01,00, ora României).
Elveția — Ecuador 2-1 (0-1)
Au marcat: Admir Mehmedi (47), Haris Seferovic (90+3), respectiv Enner Valencia (22).
Brasilia, Estadio Nacional
Cupa Mondială 2014 — Grupa E
Au evoluat echipele:
Elveția: 1. Diego Benaglio — 2. Stephan Lichtsteiner, 5. Steve von Bergen, 20. Johann Djourou, 13. Ricardo Rodgriguez — 8. Gokhan Inler (căpitan), 11. Valon Behrami, 10. Granit Xhaka, 23. Xherdan Shaqiri, 14. Valentin Stocker (18. Admir Mehmedi, 46) — 19. Josip Drmic (9. Haris Seferovic, 75). Selecționer: Ottmar Hitzfeld.
Rezerve neutilizate: 12. Yann Sommer, 21. Roman Bürki — 3. Reto Ziegler, 4. Philippe Senderos, 6. Michael Lang, 22. Fabian Schaer, 7. Tranquillo Barnetta, 15. Blerim Dzemaili, 16. Gelson Fernandes, 17. Mario Gavranovic.
Ecuador: 22. Alexander Dominguez — 4. Juan Carlos Paredes, 2. Jorge Guagua, 3. Frickson Erazo, 10. Walter Ayovi — 16. Antonio Valencia (căpitan), 23. Carlos Gruezo, 6. Cristian Noboa, 7. Jefferson Montero (9. Joao Rojas, 76) — 13. Enner Valencia, 11. Felipe Caicedo (15. Michael Arroyo, 70). Selecționer: Reinaldo Rueda.
Rezerve neutilizate: 1. Maximo Banguera, 12. Adrian Bone — 5. Renato Ibarra, 8. Edison Mendez, 14. Oswaldo Mina, 17. Jaime Ayov, 18. Oscar Bagui, 19. Luis Fernando Saritama, 20. Fidel Martinez, 21. Gabriel Achilier.
Arbitru: Ravșan Irmatov; arbitri asistenți: Abduxamidullo Rasulov (ambii din Uzbekistan), Bahadîr Kocikarov (Kirghizstan); arbitru de rezervă: Svein Oddvar Moen (Norvegia)
Sursa: agerpres.ro