Meciul de la Mioveni a început, practic de la 1-0 pentru UTA, după ce arădenii au înscris din minutul 4. La finalul partidei de la Mioveni, Claudiu Niculescu a pus eșecul pe seama presiunii unui astfel de meci, cu o importanță majoră în lupta la promovare, dar și pe ratările jucătorilor săi. Antrenorul argeșenilor nu dezarmează și crede în continuare că echipa sa poate urca în Liga 1.
”E dureros. E o înfrângere dureroasă, pentru că ne puneam mari speranțe în meciul cu UTA. Am început practic de la 0-1 meciul, după o greșeală foarte mare. După aceea, ușor, am intrat în joc, am început să dominăm, am avut ocazii în prima repriză. Nu am reușit să marcăm, dar asta se întâmplă în momentul în care joci astfel de meciuri, pe muchie de cuțit. Orice mică greșeală se vede imediat pe tabelă. Din păcate, greșelile le-am făcut noi. Faptul că nu am reușit să marcăm în ocaziile pe care ni le-am creat, și în prima, și în repriza secundă au dus la acest eșec.
Și greșelile individuale din care am primit golul. E o înfrângere dureroasă, dar nu trebuie să cedăm. Mai avem o restanță (n.r. – cu Campionii FC Argeș), mai avem trei meciuri. Cu trei victorii putem promova, putem spera în continuare la Liga 1. Știu că e greu, dar nu trebuie să disperăm în acest moment, să credem în continuare, pentru că nu s-a încheiat nimic.
”Cu trei victorii putem promova…”
Într-adevăr, am făcut un pas înapoi în această luptă, dar avem șansa că avem un meci mai puțin disputat, acea restanță, avem nouă puncte puse în joc, pe care dacă le vom câștiga…”, a spus Claudiu Niculescu la finalul meciului, la microfonul Digisport. Cu două meciuri rămase de disputat, UTA e considerată de Claudiu Niculescu ca și promovată în Liga 1.
”UTA e principala cantidată la promovare. S-a distanțat în fruntea clasamentului. Mai are două meciuri de disputat, așa că, în proporție destul de mare, cred că a promovat în Liga 1. Merită felicitați. Îi felicit pentru victorie și noi trebuie să mergem mai departe”, a mai spus Claudiu Niculescu. (liga2prosport.ro)