Arad. Fotograful Claudiu Negrea este dedicat copiilor, voluntariatului şi proiectului „Cu drag pentru viitor”.
El a străbătut 850 de kilometri în 33 de zile, în celebrul Camino de Santiago, pentru a promova proiectul de modernizare a secţiilor de spital dedicate copiilor arădeni. Pentru implicarea sa în promovarea proiectului şi a oraşului, a primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim” din partea lui Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
„Claudiu Negrea, la 25 de ani, este un tânăr implicat, dedicat, care şi-a construit deja o carieră din pasiunea pentru fotografie. El s-a gândit că trebuie să dăruiască celor din jur, comunităţii. Proiectul inedit, călătoria de 33 de zile, este o experienţă remarcabilă, în care a descoperit oameni şi mentalităţi. Claudiu este un arădean convins, care îşi iubeşte oraşul dar este gata să se alăture unor proiecte prin care comunitatea poate să crească. Este un exemplu de implicare în proiecte care promovează imaginea Aradului”, a declarat Sergiu Bîlcea.