CLAUDIA BOGHICEVICI: INTEGRAREA PERSOANELOR CU DIZABILITATI PE PIATA MUNCII PARE A FI O LUPTA CU MORILE DE VANT

by webeditor

Deputatul Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, a participat astăzi la conferinţa europeană „Să investim în copii şi tineri – o provocare pentru comunitate”, organizată de Consiliul Local Arad în parteneriat cu European Social Network – Reţeaua Socială Europeană. Claudia Boghicevici a trecut în revistă principalele provocări ale sistemului de asistenţă socială din România, prezentând şi soluţiile alternative la aceste probleme.

„În ceea ce priveşte protecţia copiilor şi a tinerilor cu dizabilităţi, din păcate România nu este încă pregătită pentru a răspunde nevoilor complexe ale acestora, având de depăşit bariere majore, precum: insuficienţa serviciilor de recuperare, insuficienta pregătire a instituțiilor de învățământ (clădiri, corp profesoral, programe şcolare adaptate) pentru incluziunea copiilor cu dizabilităţi, perspectivele reduse de pregătire profesională şi de încadrare, precum şi slaba dezvoltare a facilităţilor (rampe de acces, mijloace de transport adaptate) care să sprijine participarea la viaţa socială şi pentru a limita cât mai mult gradul de dependenţă faţă de membrii familiei. La toate acestea se adaugă cea mai gravă piedică, şi anume indiferenţa şi lipsa de implicare a autorităţilor, astfel că a vorbi punctual despre politici de integrare a tinerilor cu dizabilități în câmpul muncii este prea mult în contextul guvernării actuale. Țara noastră deţine tristul record al celei mai mici rate de integrare profesională a persoanelor cu dizabilităţi din întreaga Uniune Europeană, în comparaţie cu media de peste 40% la nivelul Uniunii. Aşadar, putem doar concluziona că România, stat membru al Uniunii Europene, nu a reuşit să depăşească prejudecăţile, astfel că integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii a devenit parcă o adevărată luptă cu morile de vânt”, a declarat deputatul Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL opinează că încadrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii are nevoie de politici susţinute care să aibă drept scop limitarea gradului de dependenţă a acestora faţă de cei din jur: „Un exemplu în acest sens este propunerea legislativă pe care am depus-o şi care a fost adoptată de Parlamentul României privind finanțarea de la buget a programelor de asistență vie pentru persoanele cu dizabilități. Am depus această propunere legislativă ținând cont de problemele cu care se confruntă persoanele cu deficienţe de vedere din România, probleme care în final au drept consecință dificultatea integrării sociale a acestora. De aceea, este necesar să susţinem astfel de persoane și în România, să avem un program la nivel naţional prin care cât mai multe persoane cu deficienţă de vedere să beneficieze de ajutorul unor astfel de câini şi să avem o legislaţie adecvată prin care să creăm cadrul necesar pentru formarea unor centre de pregătire a câinilor ghizi.”

Cu referire la asistenţa socială cu focalizare pe promovarea drepturilor copilului, deputatul PDL a precizat că în perioada 2007-2013 România a avut o strategie națională de protecție a copilului care a funcționat în mare parte, cu plusurile și minusurile cunoscute. Odată încheiată această perioadă însă, țara noastră ar fi trebuit să implementeze deja măsuri ale unei noi strategii adaptate la nevoile actuale, care, ca urmare a aceleiaşi indiferenţe a instituţiilor, s-a lăsat, din păcate, aşteptată. „Noua strategie în domeniul protecției copilului trebuie să aibă la bază o nouă paradigmă construită în jurul a două direcţii strategice: trecerea de la sistemul care intervine doar asupra copilului la unul de natură să-şi asume copilul şi familia sa prin prevenirea separării şi trecerea de la servicii acordate în instituţii rezidenţiale la servicii  acordate în comunitate şi familie”, a conchis Claudia Boghicevici.

Facebook Comments