CJA va reabilita o clădire din centrul Aradului, cu peste 3,6 milioane de lei

by Andreea Radu

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat astăzi contractul de modernizare a clădirii de pe Bd. Revoluției nr. 81. Această clădire, fostul sediu al Palatului Comitatului, cuprinde și Sala „Iuliu Maniu”, cu o rezonanță istorică, aici desfășurându-se în 13-14 noiembrie 1918 negocierile dintre Guvernul Maghiar și reprezentanții Consiliului Național Român.

„Este o realizare de suflet pentru Arad! Am alocat bani din bugetul Consiliului Județean, pentru reparațiile capitale. Iar sala «Iuliu Maniu», care reprezintă una dintre cele mai importante repere ale istoriei românilor, va fi renovată de noi din fonduri europene”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Valoarea lucrării se ridică la 3.657.197, 06 lei, la care se adaugă TVA, iar durata execuției este de maxim 18 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Cu această ocazie, va fi renovat și fostul sediu al PNȚCD Arad, pe care Consiliul Județean intenționează să îl folosească în același scop ca Sala „Iuliu Maniu”, pentru activități sociale, culturale, creând astfel o nouă zonă de evenimente publice în Arad, una cu o profundă încărcătură istorică.

Proiectul tehnic de execuție al lucrării a fost realizat de SC Rheinbrücke SRL, din Timișoara. Lucrările vor fi realizate de o companie din Napoli, Italia, Research Consorzio Stabile Societa Consortile ARL.

 

 

Facebook Comments