CJA este partener în derularea a trei proiecte ERASMUS+

by Andreea Radu

Știri Arad. Consiliul Judeţean Arad este partener al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad în derularea a trei proiecte Erasmus+. „Unul din domeniile căruia îi acordăm o deosebită atenţie este cel al învăţământului. Am alocat sumele necesare pentru acoperirea cofinanţării în derularea celor 3 proiecte. Felicităm Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad pentru inițiativă şi suntem convinşi că aceste proiecte vor reprezenta oportunități pentru dezvoltarea orizontului educaţional, atât al profesorilor, cât şi al elevilor”, a precizat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Astfel, a fost aprobată majorarea bugetului fondurilor externe nerambursabile cu suma de 211 mii lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad, ca urmare a accesării celor trei proiecte ERASMUS+.

Primul proiect, „Policies for Roma Inclusive Dimension in Europe P.R.I.D.E”, este în parteneriat cu Italia, Turcia, Serbia şi Grecia şi are ca obiectiv aducerea unei strategii inovative şi coerente pentru a asigura dimensiunea europeană în educaţia elevilor şi copiilor de etnie rromă. Aici s-a aprobat suma de 31mii lei.

Al doilea proiect, „Social Entrepreneurship to battle Youth Social Excusion”, se derulează în parteneriat cu Grecia, Lituania, Bulgaria, Cipru obiectivul fiind aducerea în prim plan a antreprenoriatului social pentru tinerii din categorii vulnerabile şi oferirea instrumentelor şi motivaţiei necesare pentru a dezvolta afaceri în domeniul social. Pentru acest proiect aleşii judeţeni au aprobat  suma de 132 mii lei.

Cel de-al treilea proiect, „Development of support guidance system for emotional and physical inclusive education for school”, în parteneriat cu Letonia şi Finlanda are ca obiectiv educaţia incluzivă în şcoli prin crearea unui sistem de suport şi consiliere şi a fost cofinanţat cu suma de 48 mii lei.

 

Facebook Comments