CJA: „Drumul Pâncota-Seleuș este un șantier în lucru, nu o lucrare finalizată”

by Florian Popa

Referitor la sesizările privind degradarea asfaltului pe tronsonul de drum Pâncota-Seleuș, Consiliul Județean Arad face următoarele precizări:

„Nu este vorba despre stratul final (de uzură), pentru că lucrarea este încă în derulare. Având în vedere că drumul Pâncota-Seleuș este un șantier în lucru, constructorul a realizat doar stratul de legătură, ca participanții la trafic să circule în perioada de iarnă pe asfalt, și nu pe stratul de piatră.
În vara anului 2018, tronsonul respectiv a intrat în modernizare, iar durata de execuție este de 18 luni. Pentru ca în perioada iernii pe drumul aflat în lucru sub trafic să se poată circula în condiții cât mai bune, constructorul a procedat la realizarea primului strat de asfalt, cel de legătură, cu o grosime de 8 cm, care urmează să fie acoperit cu un încă un strat de asfalt, cel de uzură.



Pe tronsonul respectiv a fost realizat un marcaj de culoare galbenă, specific șantierelor în lucru, pentru a veni în sprijinul participanților la trafic. Marcajul galben informează și asupra caracterului provizoriu al lucrării.
Precizăm că toate reparațiile și intervențiile asupra lucrării se realizează exclusiv pe cheltuiala constructorului și nu a Consiliului Județean Arad.
Constructorul care a câștigat licitația, SC Intermed Utilaj SRL, a solicitat ca din momentul recepționării lucrării, perioada de garanție ofertată să fie suplimentată cu un an de zile și să ajungă, astfel, la opt ani, cea mai lungă perioadă de garanție acordată unui drum județean din Arad. Drumul Pâncota-Seleuș este prima lucrare în județul Arad la care Consiliul Județean beneficiază de o garanție de opt ani din partea constructorului.
Insistăm asupra faptului că drumul Pâncota-Seleuș este un șantier în lucru, iar lucrarea nu este finalizată! Lucrările se vor relua în primăvara anului 2019, odată ce condițiile meteo vor permite.
Rugăm cetățenii să înțeleagă că este vorba de un șantier, că ne dorim o lucrare de calitate și respectăm contractul cu constructorul, tocmai pentru asigurarea calității”.

Facebook Comments