Lucrările la drumul Pâncota-Buteni (parte din proiectul Arad-Șiria-Pâncota-Buteni) au demarat în forță, odată cu semnarea ordinului de începere a lucrărilor, în 23 septembrie. „Din păcate, ne-au trebuit 1023 de zile, cauzate de superbirocratizarea statului, de legile greoaie, care sunt rupte de realitate și de nevoile cetățenilor, ca să demarăm această lucrare. Aceste întârzieri birocratice au făcut ca începerea lucrărilor pe acest tronson să fie «împinse» spre toamnă. Sperăm ca vremea să ne ajute și constructorul să poată lucra cât mai mult în această perioadă. În schimb, nu putem fi optimiști în privința celui de al doilea tronson al acestui proiect, dintre Arad și Pâncota, blocat în continuare din cauza contestațiilor. Acum, aceste contestații se află în atenția Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, a subliniat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
„Am verificat stadiul lucrărilor pe teren și apreciez faptul că firma câștigătoare este serioasă și dorește executarea lucrării într-un timp cât mai scurt. Imediat după semnarea contractului s-a dispus organizarea de șantier, sunt amenajate două locații de depozitare a materialului și s-au început deja lucrările de lărgire a părții carosabile. Am primit promisiuni că, pe perioada iernii, se vor efectua lucrări de întreținere a drumului, asigurându-se circulația în bune condiții de siguranță”, a completat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
În prezent, se lucrează la toaletarea vegetației, lărgirea rigolelor și depozitarea materialelor, porțiunea abordată fiind între Târnova și Măderat (circa opt kilometri). Se asigură aprovizionarea cu materialul necesar pentru așternerea stratului de fundaţie din piatră spartă, cu zece camioane și aprovizionarea urmează să fie suplimentată cu alte 16 camioane. De asemenea, de săptămâna viitoare se va începe decopertarea stratului de asfalt pe același tronson, între Târnova și Măderat.
Cronologia Proiectului
– Cererea de finanțare a fost elaborată în 2016, fiind depusă la ADR Vest în 14.11.2016
– În 25.05.2017 a fost semnat contractul de finanțare
– A fost elaborat Proiectul de către Starcom Exim SRL Cluj Napoca. În 20.06.2018 a fost semnat procesul verbal de recepţie a serviciilor de proiectare nr. 11825.
– În 26.06.2018 a fost depusă la ADR Vest, în calitate de Organism Intermediar, documentaţia tehnico-economică – faza Proiect Tehnic.
– În 27.07.2018, a fost finalizat procesul de verificare a conformităţii proiectului tehnic.
– După definitivarea documentației, aceasta a fost transmisă spre validare în SICAP în 20.09.2018.
– ANAP respinge proiectul la 21.11.2018.
– Consiliul Județean retransmite proiectul în SICAP în 22.11.2018
– ANAP respinge proiectul în 7.12.2018
– Consiliul Județean retransmite proiectul în SICAP în 13.12.2018
- ANAP respinge pentru a treia oară proiectul, la 1.02.2019
- Deschidere procedură depunere oferte 18.04.2019
- Evaluarea ofertelor 18.04.2019 – 27.08.2019
- Comunicarea câștigătorului 27.08.2019
– Semnare proiect Pâncota-Buteni: 2 septembrie 2019
– Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în 23 septembrie 2019