Consiliul Judeţean alocă primii bani pentru construirea unui nou spital în judeţ! Este vorba despre o unitate medicală care va reuni sub acelaşi acoperiş toate specializările pentru copii, inclusiv cele de matern! În şedinţa de săptămâna viitoare a Consiliului Judeţean, bugetul de venituri-cheltuieli al judeţului va fi rectificat pentru demararea documentaţiei tehnice!
Aradul este singurul judeţ din România care a construit un spital public nou, de la zero, cu fondurile Consiliului Judeţean. Este vorba despre spitalul TBC din cartierul Grădişte.
Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, a anunţat astăzi că va începe construirea a încă unui spital nou, iar investiţia va fi finanţată de Compania Naţională de Investiţii, care l-a cuprins în lista-sinteză a instituţiei. În urma câtorva runde de consultări cu specialiştii din domeniu, medici, administraţie publică, Consiliul Judeţean a găsit o soluţie profesionistă pentru reunirea tuturor specialităţilor de pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie sub acelaşi acoperiş!
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a declarat că investiţiile în zona clinică de pediatrie, obstetrică-ginecologie şi neonatologie vor fi mult mai vizibile în momentul realizării noului spital. „Noul spital va avea secţii de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, Chirurgie Infantilă, Pediatrie şi se va construi în curtea Spitalului Judeţean. Valoarea estimată a investiţiei este de 40,2 milioane de euro. În şedinţa operativă de astăzi a Consiliului Judeţean s-a discutat despre alocarea fondurilor necesare iniţierii documentaţiei tehnice pentru realizarea investiţiei. Medicii ne-au relatat nevoile din acest domeniu sensibil. O parte din clădirea actuală a Spitalului Matern este revendicată de foştii proprietari, de aceea nu putem realiza acolo investiţii substanţiale. Apreciez implicarea conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă în acest proiect şi a medicilor secţiilor de Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie. Este o muncă de echipă şi rezultatele se văd!”.
Consiliul Judeţean este consecvent politicii sale de investiţii în infrastructura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, atât în aparatură cât şi în condiţiile spitaliceşti, amenajări şi construcţii noi de secţii.
Investiţia anunţată nu este însă singura de mare amploare, pregătită de Consiliul Judeţean. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală două proiecte ale Consiliului Judeţean Arad au fost aprobate spre finanţare, ceea ce va însemna încă două spitale noi în judeţ: unul de Psihiatrie, la Căpâlnaş, şi unul de Oncologie, în municipiu! De asemenea, pe Programul Operaţional Regional se vor face investiţii în secţiile Boli Infecţioase şi, tot din fonduri europene, Consiliul Judeţean va investi substanţial în refacerea secţiei de Cardiologie.