Arad. Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar, a propus astăzi, în cadrul Târgului de Agricultură din Hainan, ca Aradul și regiunea de Vest a României să fie unii dintre expozanții străini principali ai acestui eveniment, anul viitor, în decembrie. Organizatorii acoperă cheltuielile de cazare și masă, iar Consiliul Județean va acoperi, în limitele legislației românești, cheltuielile de deplasare pentru producătorii locali arădeni.
„Scopul prezentei mele în Hainan este să ducem în această provincie produse fabricate în Arad. Vom solicita pentru asta și susținerea Guvernului României, prin ministerele de resort, pentru că din punctul meu de vedere este vorba despre un proiect național. În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut astăzi, am solicitat să ni se aloce un spațiu într-un loc vizibil, la ediția de anul viitor al târgului, unde să putem expune și vinde produse arădene. Va fi un pas important în relațiile dintre cele două entități administrative, pentru că facilitează un beneficiu concret pentru mediul de afaceri din Arad și Hainan”, a declarat Răzvan Cadar.
Consiliul Județean Arad va lansa o competiție printre producătorii de produse locale arădene, pentru stabilirea componenței delegației. „Ne dorim să ducem în China producători locali cu potențial, care au capacitatea să furnizeze mărfuri într-un ritm susținut. Extindem adresabilitatea conceptului” Produs în Arad”, pentru că ne dorim ca beneficiarii acestei relații administrative dintre Hainan și Arad să fie arădenii care aduc plus valoare comunității noastre”, a completat Răzvan Cadar.
Vicepreședintele Consiliului Județean Arad este însoțit în vizita sa în Hainan de directorul executiv al Direcției de Comunicare, Strategii și Administrație Publică din Consiliul Județean, Andrei Ando. Acesta din urmă a stabilit contactele necesare amenajării unui stand pentru producătorii arădeni, la ediția următoare a Târgului de Agricultură de la Haikou (capitala Provinciei Hainan), solicitând ca standul Aradului să fie amplasat în zona centrală a târgului, pentru o mai bună vizibilitate. De asemenea, Andrei Ando a solicitat organizarea unui program de Business to Business, prin care arădenii să poată intra în contact direct cu mediul local de afaceri. Organizatorii târgului au precizat că nu există restricții cu privire la articolele expuse și vândute.
Anul trecut, în cadrul Târgului „Produs în Arad”, un mare număr de producători chinezi a expus la Arad aparatură medicală performantă, la invitația Consiliului Județean Arad.