CJA A PREZENTAT CALENDARUL EVENIMENTELOR CULTURALE PE 2014 (VEZI LISTA COMPLETA)

by Cosmin Mihuta

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, şi directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, Ana-Maria Dragoş, au prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, calendarul evenimentelor culturale care vor avea loc, în 2014, în judeţul Arad.

Dintre manifestările organizate de CJA şi CCJA nu vor lipsi evenimentele deja tradiţionale, Maratonul, Semimaratonul şi Crosul Judeţului Arad, Festivalul ”Autentic Fest”, Festivalul de literatură „Dorel Sibii”de la Săvârșin, Turneul Internaţional de Tenis „Trofeul Ilie Năstase”,  Festival muzical „Pop Star”, Expoziţia de icoane pe sticlă „Speranțe”, Festivalul Părădăicilor, Nedeia Ţării Hălmagiului, Supermaratonul Arad-Bekes şi retur, ”Raliul Aradului” – Campionat  Național,  ”Praznicul de Pită Nouă” de la Pecica și de la Beliu, Festivalul de muzică de la Sebiș, ”Nedeia de la Tăcășele”, ”Târgul de fete ”de pe Muntele Găina, ”Parada Clătitelor” şi multe altele.

”Politicile culturale aplicate la nivelul Consiliului Județean își vor păstra și în anul 2014 direcțiile în care va fi  canalizată întreaga activitate, ele fiind dedicate în exclusivitate îmbunătățirii calității vieții cetățenilor din județul  Arad. Traiectoria ascendentă va fi asigurată de constanța cu care atenția va fi concentră în continuare pe educație, sănătate și cultură. Anul 2014 este un an al bilanțului  și totodată anul pregătitor pentru următoarea etapă strategică 2015-2020.

Centrul Cultural Județean Arad, instituție aflată în directa subordine a Consiliului Județean și-a asumat în ultimii ani rolul determinat de a oferi cetățenilor județului și municipiului Arad  o paletă întreagă de evenimente culturale, sportive, educaționale atractive și instructive, răspunzând astfel așteptărilor tuturor categoriilor de public căruia i se adresează”, a declarat  Nicolae Ioțcu- Președintele Consiliului Județean Arad

Ana-Maria Dragoş a precizat faptul că, „proiectele, evenimente și activitățile care s-au bucurat în ultimii ani  de succes, devenind tradiție, se vor regăsi și anul acesta în calendar, urmând a se  grupa în diverse forme de manifestare culturală, sportivă sau  cu scop educațional“.

Pe tot parcursul anului vor fi lansate noi producții editoriale, vor fi organizate spectacole, expoziții, tabere de creație, concursuri, simpozioane și conferințe grupate generic sub titlul Zilele Culturii Județului Arad   și vor fi susținute conferințe culturale în seria ”Întâlniri cu personalități ale vieții culturale românești”.

 

Vezi Calendar evenimente 2014
.

Facebook Comments