În toamna anului trecut, conducerea CJA anunța cu surle și trâmbițe că proiectul „Modernizare DJ 709G, inclusiv pod Mureș pentru funcţiunea de centură Est Arad” a fost admis în faza de precontractare la ADR Vest. Ba mai mult, consilierii județeni au și aprobat proiectul în vederea finanţării în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului era de peste 179 de milioane de lei, din care cofinanțarea CJA doar 5,3 milioane de lei. Cu alte cuvinte, 174 de milioane de lei erau din fonduri europene, adică aproximativ 35 de milioane de euro.
Numai că, ce să vezi, astăzi, conducerea CJA ne anunță că de fapt, proiectul cu pricina s-a pierdut și nu mai primim finanțarea respectivă. Bineînțeles, CJA dă vina pe guvern, deși e vorba de fonduri europene și parcă ne spunea conducerea instituției, ori de câte ori a obținut o astfel de finanțare, că guvernul PSD nu are treabă cu fondurile europene. Nici în octombrie, când se lăudau că proiectul a fost admis la precontractare la ADR Vest, cei de la CJA nu ne-au spus că guvernul are vreun merit. Dacă e așa cum spune președintele Cionca, înseamnă că pentru drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni, finanțat din fonduri europene, meritul trebuie acordat tot guvernului. Sau pentru drumurile finanțate din fonduri transfrontaliere, sau pentru Sânpetru German – limită județul Timiș și așa mai departe tot guvernul e responsabil.
Ca să mai dreagă busuiocul, după ce au pierdut 35 de milioane de euro, cei de la Consiliul Judeţean anunță că vor continuă proiectul din fonduri proprii. Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs anunțul celor de la CJA. Din păcate, Aradul a rămas fără centura est, iar restul sunt povești electorale cu smei și bau-bau, care fură banii arădenilor.