Astăzi, la Consiliul Județean Arad a avut loc o întâlnire a reprezentanților instituției cu agenții economici din domeniul transporturilor rutiere. Scopul întâlnirii a fost realizarea unui dialog pe marginea protejării drumurilor județene. La întâlnire a fost prezent și comisarul Constantin Cococeanu – șef serviciu al Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Arad. Au fost prezente 9 firme ce activează în domeniul transporturilor.
„Avem investiții fără precedent în modernizarea și reabilitarea drumurilor județene. Întâlnirea de astăzi a urmărit realizarea unei strategii comune pentru a proteja drumurile deja modernizate, dar și cele care se vor realiza în viitorul apropiat. Dintre acestea, amintesc doar 4 mari proiecte: drumul expres Arad-Oradea, Centura ocolitoare a municipiului, pe relația Vladimirescu (DN7)-Fântânele-intersecția cu DN69 (Arad-Timișoara), o nouă porțiune de centură, mai largă, Vladimirescu-Horia-Zimandcuz ce se intersectează cu DN 79 (Arad-Oradea) și cu drumul expres, al patrulea mare proiect fiind modernizarea rețelei de drumuri din nordul județului, cu o lungime totală de peste 70 de kilometri. Proiectele au o valoare estimată de 2,5 miliarde de euro. Aceste lucrări necesită cantități mari de material, al căror transport poate afecta drumurile județene existente, dacă nu respectăm tonajul! Îmi doresc să găsim soluții comune de a proteja drumurile, fără a încălca legea”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Președintele CJA a subliniat că, pentru a colabora cât mai bine cu alte instituții, Consiliul Județean a încheiat protocoale cu Inspectoratul Județean de Poliție și cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, iar din luna mai a acestui an și cu Direcția Generală Anticorupție.
Constantin Cococeanu, reprezentantul Direcției Generale Anticorupție, a menționat că prezența sa la întâlnire este una consultativă, de prevenție, dar a ținut să precizeze că „instituția pe care o reprezint are o toleranță «zero» la abaterile privind nerespectarea condițiilor de trafic. De asemenea, suntem la dispoziția dumneavoastră dacă sunteți supuși unor presiuni, fie din partea unor reprezentanți M.A.I., fie a unor funcționari cu atribuții de control. Dar concret, să îmi pot informa colegii și să putem lua măsuri”, a precizat comisarul Constantin Cococeanu.
La capitolul „supratonaj” în transportul pe drumurile județene, agenții economici prezenți au subliniat două aspecte: că se confruntă cu o concurență neloială și că doar cei care transportă sunt verificați și sancționați, deși ar trebui ca verificările să fie făcute și la firmele care au balastiere și cariere, dar și la constructori, care acceptă transportul cu un tonaj peste limita admisă.
Discuțiile interactive s-au desfășurat și pe alte aspecte, tot legate de drumurile județene. În agricultură, Dimitrie Muscă (director CAI Curtici) s-a arătat nemulțumit de faptul că fiindcă unele utilaje agricole sunt agabaritice accesul la unele terenuri nu poate fi realizat fără distrugerea podețelor, și că în perioada de campanie agricolă este foarte greu să se respecte tonajul la transportul de produse agricole. Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean a declarat că va încerca să caute soluții, dar că accesul la muncile agricole ar trebui făcut nu pe drumurile județene, ci pe drumuri de exploatare, în interiorul terenurilor, care ar cădea în responsabilitatea administrațiilor locale. „Noi am modernizat drumurile ca să dureze, am făcut șanțuri la o adâncime mai mare decât fundația drumului, pentru ca apa să nu erodeze această fundație și ne trezim că aceste șanțuri sunt astupate de unii agricultori, să aibă un acces facil la proprietate. Tot legat de agricultură, trebuie să găsim o soluție să nu mai aducem pământul de pe tarlale pe șosele. De aceea avem aceste întâlniri, să găsim soluții comune: dumneavoastră să vă faceți treaba, să fiți profitabili ca firme, iar noi să ne protejăm investițiile, să avem grijă de drumurile județene. În fond, toți beneficiem de aceste drumuri, dar în primul rând dumneavoastră, care lucrați în domeniul transporturilor”, a concluzionat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.