Cele 8 şcoli câştigătoare din cadrul concursului „Gândeşte Verde, Vezi Verde” au intrat, marţi, 12 mai în posesia premiilor, constând în cinci calculatoare atribuite fiecarei şcoli.
Consiliul Judeţean Arad, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, a lansat în luna aprilie, cea de-a doua ediţie a campaniei “Gândeşte Verde, Vezi Verde”. Concret, Consiliul Judeţean Arad a propus organizarea unui concurs tematic în vederea implicării elevilor în activităţi educative. Concursul a vizat dezvoltarea abilităţiilor practice ale elevilor în vederea creşterii interesului pentru natură şi mediu.
Astfel, la niveul judeţeului Arad s-a organizat un concurs care a inclus activităţi de plantare de copaci în curtea/grădina şcolii/zona de proximitate a şcolii, precum şi amenajarea grădinii şcolare. În acest sens, 1000 de pomi au fost împărţiti celor 23 de şcoli înscrise în concurs.
„Am avut o campanie foarte frumoasă, la care copiii implicați au fost foarte receptivi. Nimic nu mă bucură mai mult decât atunci când putem face ceva pentru copii pentru că ei sunt cu adevărat cei pentru care muncim și ca părinți, și ca oameni angajați în administrația locală. Am luptat pentru a asigura condiții de învățătură pentru copiii de la sate. Astăzi, în județul Arad, aproape fiecare comună are școală cu personal calificat și cu toate utilitățile necesare desfășurării procesului de învățământ în condiții optime, inclusiv prin construirea de săli de sport. Trăim într-o epocă în care tehnologia joacă un rol central în educația și în viața noastră. Dotarea școlilor cu computere este, de aceea, o necesitate. Nu trebuie să uităm însă niciodată de grija față de mediu și că toate produsele noastre tehnologice, oricare ar fi acestea, trebuie să afecteze cât mai puțin mediul. Campania noastră vizează depotrivă educația în spirit modern și în acord cu valorile umaniste. Mai există un motiv pentru care am desfășurat această campanie. Sunt convins că, peste ani, copiii își vor aduce aminte că au plantat un copac în grădina școlii. Oriunde vor ajunge în lume, nu vor uita niciodată de unde au plecat și poate chiar se vor întoarce din când în când la școala care i-a făcut oameni”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
La finalul campaniei, Consiliul Judeţean Arad a acordat opt premii constând în cinci calculatoare, următoarelor şcoli: Şcoala Gimnazială Iacobini, Şcoala Gimnazială Vladimirescu, Şcoala Gimnazială Buteni, Liceul „Mihai Viteazu” Ineu, Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna”, Şcoala Generală “Iustin Marşieu” Socodor, Şcoala Gimnazială Grăniceri, Şcoala Gimnazială “Virgil Iovanş” Şofronea. Valorea totală a fost de 98.000 lei.