Simona Halep (numărul 2 WTA) și Sorana Cîrstea (locul 68 mondial) vor juca vineri, în turul trei la Australian Open. Cele două românce și-au aflat programul: Halep o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova, numărul 36 WTA. Partida este programată nu înainte de ora 10:00, pe arena Rod Laver. Halep și adversara ei nu s-au mai întâlnit niciodată în circuitul WTA. „Nu cred că am mai jucat cu Veronika Kudermetova. Va fi o nouă provocare, o să o urmăresc, aşa procedez de obicei. Dacă sunt la 100% din capacitate, pot să câştig”, a afirmat Halep. În aceeași fază a competiției, Sorana Cârstea o va întâlni pe Marketa Vondrousova, locul 20 WTA, cap de serie numărul 19, după victoria de senzație în fața Petrei Kvitova, a noua favorită, scor 6-4, 1-6, 6-1. Meciul programat pe arena Margaret Court se va disputa vineri noaptea, de la ora 02:00. Va fi prima întâlnire în circuitul WTA între Sorana Cîrstea şi tenismena din Cehia. Vondrousova, finalistă la Roland Garros în 2019, a atins în premieră turul al treilea la Melbourne.
Cîrstea şi Halep şi-au aflat programul de vineri, la Australian Open
Facebook Comments