Preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Aradului, prefectul judeţului şi parlamentarii de Arad s-au întâlnit astăzi la Consiliul Judeţean pentru discutarea proiectelor de dezvoltare a judeţului şi municipiului în următorii ani. Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a solicitat, în deschiderea evenimentului (pentru că o astfel de întâlnire, extrem de rară, are valoare de eveniment), ca discursurile să se concentreze pe colaborarea instituţională, evitându-se polemicile politice.
Prezentările Consiliului Judeţean şi a Primăriei s-au concentrat pe capitole de investiţii.
Consiliul Judeţean a insistat pe zece direcţii:
– Buget
– Spitale
– Infrastructură rutieră
– Finanţări din fonduri europene şi naţionale
– Aeroport
– Turism (Staţiunea Moneasa)
– Investiţii ale localităţilor din judeţ
– Cultură (Centenarul Marii Uniri)
– Educaţie
– Necesarul instituţiilor subordonate
Fiecare parlamentar a primit o mapă cu prezentarea proiectelor şi necesarul financiar în vederea realizării obiectivelor pe termen scurt ale judeţului Arad. În discuţia de astăzi s-a pus accentul pe amendamentele cu care parlamentarii de Arad pot susţine proiectele municipiului şi judeţului. Prezentarea s-a încheiat cu o dezbatere, în care reprezentanţii administraţiei municipale şi judeţene au răspuns întrebărilor parlamentarilor.
„Îmi doresc ca acest dialog să aibă o frecvenţă mai mare, să devină obişnuinţă. Le-am propus parlamentarilor să ne întâlnim cât mai des pentru a dezbate proiectele Aradului şi a avea o reprezentare corectă la Bucureşti. Pentru noi contează, înainte de toate, creşterea calităţii vieţii în Arad, să dezvoltăm judeţul, aşa cum ne-am asumat. Îmi doresc ca următoarea întâlnire să fie pe domeniul medical, deoarece Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi tot ce înseamnă sănătatea publică la nivelul judeţului Arad reprezintă prioritatea Consiliului Judeţean. CJ Arad a suportat investiţiile necesare aducerii Spitalului Judeţean la parametri optimi: 16,5 milioane de euro. Pentru proiectele pe care le avem în sistemul sanitar arădean avem nevoie de încă 35 de milioane de euro şi pentru asta e nevoie de susţinerea tuturor reprezentanţilor arădenilor, la fiecare nivel” – a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
„Am prezentat faptul că veniturile Aradului în acest moment s-au diminuat, conform noii legislaţii privind taxele. Evident, cheltuielile au crescut şi, conform calcului estimat, avem deficit de 8 milioane de euro în buget, faţă de bugetul anului trecut. De aceea, la această întâlnire, am prezentat investiţiile Aradului, solicitând sprijin financiar Guvernului, cât şi evenimentele pe care Executivul ar trebui să le sprijine, începând cu Marea Unire, implicit ansamblarea monumentului, reabilitarea Parcului Reconcilierii, investiţiile prin PNDL, Stadionul UTA, Patinoarul acoperit” , a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.