Ciocolată caldă indeparteaza oboseala. Un studiu publicat de revista Journal of Neurology, Neurosurgery & Psychiatry arată că un consum zilnic de cacao timp de șase săptămâni ajută la combaterea oboselii la persoanele cu scleroză multiplă. Aceste rezultate promițătoare încurajează o abordare dietetică pentru reducerea simptomelor bolii.
Acesta din urmă este adesea printre cele mai dificile simptone de tratat, explică site-ul Medical News Today. Cu toate acestea, un studiu anterior a sugerat că o doză zilnică de 45 g de ciocolată neagră, care conține 70 până la 85% cacao, ar putea ajuta la lupta împotriva oboselii.
Cercetătorii Centrului pentru Nutriție și Sănătate din Oxford Brookes, din Regatul Unit, au preluat cazul pentru a verifica aceste rezultate.
Ciocolată caldă indeparteaza oboseala. Un mod ușor și sigur de a îmbunătăți calitatea vieții
Cacao conține flavonoide, compuși ai plantelor cu efecte antiinflamatorii și neuroprotectoare, conform unor cercetări științifice. Pentru acest studiu, autorii au împărțit 40 de adulți cu scleroză multiplă în două grupuri. Primul a primit o băutură bogată în flavonoide, în timp ce celălalt a băut o versiune mai puțin bogată în flavonoide. După șase săptămâni, cercetătorii au evaluat oboseala participanților.
Conform rezultatelor, consumul unei băuturi bogate în cacao, bogată în flavonoide, ar avea un efect moderat asupra capacității de a menține performanțele cognitive și fizice în caz de oboseala. Viteza de mers și oboseala generală au fost, de asemenea, îmbunătățite. În ciuda necesității unei evaluări mai ample și a unei monitorizări mai lungi, autorii studiului consideră că „utilizarea unor abordări dietetice pentru reducerea oboselii și a factorilor asociați la persoanele cu screloza multipla poate fi o modalitate ușoară, sigură și rentabilă de a îmbunătăți calitatea vieții și independența.”
Sursa: bzi.ro