Un festival de film documentar original în peisajul național, a cărui identitate se inspiră din poziția de frontieră a Aradului, fARAD explorează diverse forme cinematografice de reprezentare a realității si modalități de a transcende limitele și granițele – formale sau naționale. Cu un nume care reunește practica filmului cu numele orașului gazdă, și în același timp sugerează capacitatea de a condensa energie si de a transmite electricitate, fARAD prezintă filme documentare, hibride si experimentale.
Tema acestei a doua ediţii a festivalului este PORTRET / PEISAJ (PORTRAIT / LANDSCAPE) și este inspirată de constrângerile formale ale documentelor digitale, dar, mai ales, de abordările specifice ale celor mai importante documentare internaționale din ultimul an, care vor fi prezentate publicului arădean: imaginea “pe lung” și “pe lat”, perspectiva de adâncime și unghiul larg, concentrarea pe context sau pe individ.
PROGRAM
Cinema ARTA: Intrarea libera
JOI, 15 OCTOMBRIE 2015
19:00 Deschiderea oficială: Primarul chinez (The Chinese Mayor)
VINERI, 16 OCTOMBRIE 2015
17:00 Secretul nasturelui de sidef (The Pearl Button)
19:00 Amy
21:30 Bondoc
SAMBATĂ, 17 OCTOMBRIE 2015
17:00 Citizenfour
19:30 Virunga
21:30 Spune-mi Marianna (Call Me Marianna)
DUMINICA, 18 OCTOMBRIE 2015
19:00 Drifter
21:00 Închiderea oficială: Omul cu camera de filmat (Man with a Movie Camera)
EVENIMENTE CONEXE
Bar KF: Intrarea libera
VINERI, 16 OCTOMBRIE
14:00 Zona fARAD: Cine are nevoie de documentar?
Conversație cu Mona Nicoară și Mihai Chirilov despre identitatea, conținutul și ambițiile festivalului arădean. Moderator: Corina Șuteu.
Zona fARAD este o platformă de întâlniri și mese rotunde dedicate filmului documentar.
DUMINICĂ, 18 OCTOMBRIE
14:00 Atelier fARAD
Întâlnirea anuală a tinerilor documentariști din Arad