România o va întâlni vineri, de la ora 21:45 pe Arena Națională, pe Kosovo, în penultimul meci din campania de Liga Națiunilor. Partida va fi transmisă la TV de Antena 1. În acest moment România este pe primul loc în grupa ei de Liga Națiunilor cu 4 victorii din 4 meciuri. „Tricolorii” mai au de înfruntat Cipru, tot pe Arena Națională.
Liga Națiunilor este o competiție foarte importantă pentru România, deoarece o performanță bună ar facilita calificarea „tricolorilor” la Campionatul Mondial din 2026, organizat în Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii.
La barajul turneului final vor fi 16 echipe din Europa: 12 țări care au încheiat preliminariile pe locul 2 și cele mai bine clasate 4 reprezentative câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, dar care nu au prins primele două poziții în grupele preliminare ale Mondialului.