Cinci cetăţeni străini, ascunşi printre role de metal la P.T.F. Nădlac II

by Florian Popa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cinci cetăţeni din Afganistan și Pakistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu role de metal.
În data de 18.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role de metal pentru o societate comercială din Danemarca.
În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, printre rolele de metal, cinci cetățeni străini, toți bărbați.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan și Pakistan. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments