Chiriarhul arădean a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

by Sida Voicu

În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost întâmpinat cu multă bucurie de obştea sfintei mănăstiri şi numărul mare de credincioşi care frecventează  această străveche vatră monahală.

Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, dintre care amintim: Protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Protos. Dr. Nicolae Tang, Lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, Arhid. Dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.

Cuvântul de învăţătură rostit de Chiriarh a fost pus sub titlul ,,Legiuitor și împlinitor” (cf. Luca 2; Evr. 7), sau Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea omului, recunoscut astfel de un reprezentant al Legii vechi, ales să întrezărească desăvârșirea prin lucrarea Bisericii de înnoire a lumii. Dreptul Simeon, încrezător în făgăduințele divine, cerând dezlegarea așteptării sale mesianice, se face pildă pentru mulți de încurajare în respectarea rânduielilor sfinte pentru generațiile ce urmează, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

La finalul slujbei, părintele Protos. Grigorie Timiş, stareţul mănăstirii, a mulţumit Ierarhului pentru prezenţa în mijlocul obştii, dar şi pentru bucuria oferită numeroşilor pelerini prezenţi prin slujirea Sfintei Liturghii, adresând Înaltpreasfinţiei Sale urări de viaţă îndelungată, sănătate şi realizări bogate în slujirea eparhiei.

Protos. Iustin Popovici

 

Facebook Comments