China interzice înmormântarea persoanelor omorâte de coronavirus

by Cristian Dobre

Guvernul chinez a interzis înmormântarea persoanelor decedate din cauza infectării cu coronavirus. Victimele nu vor putea fi înmormântate unde doresc familiile lor și nu vor putea avea parte de priveghi, conform unui protocol strict, prezentat de autorități, referitor la modul în care sunt gestionate cadavrele, informează Agerpres.

Rămăşiţele umane ale celor infectaţi cu noul coronavirus vor trebui incinerate doar în crematoriile autorizate de oficialităţile chineze şi care să se afle aproape de locul în care s-a produs decesul.

De asemenea, cadavrele nu vor putea fi transportate între diferite regiuni şi nu vor fi îmbălsămate pentru a fi înmormântate, se precizează într-un protocol emis de Consiliul Naţional al Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Civile şi Ministerul Securităţii Publice.

Tradiţiile funerare precum priveghiul sunt interzise, iar cadavrele trebuie dezinfectate şi introduse într-un sac ce va fi sigilat de către medici legişti şi care, odată sigilat, nu mai poate fi deschis.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments