CHINA A LANSAT CEL MAI SOFISTICAT SATELIT DE OBSERVATIE

by Paula Craciun

China a lansat luni cel mai sofisticat satelit de observaţie al său, Gaofen-9, care poate face fotografii cu o rezoluţie de mai puţin de un metru, relatează EFE.

Satelitul a fost lansat de la centrul Jiuquan din provincia Gansu, din nord-vestul ţării, la ora 12:42 (04:42 GMT), la bordul unei rachete transportatoare Long March-2d, potrivit agenţiei Xinhua.

Imaginile captate de satelit vor fi utilizate pentru planificarea urbană, reţeaua rutieră, programe de agricultură, ajutor de urgenţă.

Gaofen-9 a fost dezvoltat de Academia de Tehnologie Aerospaţială din Shanghai şi poate fi util, de asemenea, în strategii naţionale — ca iniţiativa „O centură şi un drum”, proiect al Beijingului vizând conectarea Asiei şi Europei printr-o centură economică — şi în materie de apărare naţională.

Gaofen-1, primul satelit din grup, a fost lansat în aprilie 2013.

Sursa: descopera.ro

Foto: descopera.ro

Facebook Comments