UTA e chemată diseară, de la ora 21, să spele ruşinea din Cupa României, acea eliminare incredibilă în faţa divizionarei terţe CSO Filiaşi! Doar că în faţa „roş-albilor” stă chiar liderul la zi al Ligii 1 şi campioana „en-titre” CFR Cluj, cu temutul Dan Petrescu la cârmă. Până la urmă, echipa arădeană este revelaţia turului, reuşind să scape neînvinsă pe teren propriu, deşi la Arad au jucat Farul, FCSB, Rapid sau CSU Craiova. UTA este pe locul 4, cu 16 puncte în clasament, iar CFR prima, cu 24, la patru lungimi de undă peste FC Botoșani. Astfel că avem parte de derby-ul rundei a zecea, o confruntare ce se anunţă foarte disputată şi crâncenă. În stagiunea precedentă, UTA a fost ultima echipă pe care Petrescu a întâlnit-o în Liga 1 din postura de antrenor al CFR-ului. Hora decidea atunci meciul din Gruia şu furniza o mare surpriză, după care CFR-ul își lua revanșa cu acelaşi scor, 1-0 la Arad, cu Edi Iordănescu la cârmă. Ardelenii au început campionatul cu Marius Șumudică pe bancă, dar tot Dan Petrescu a ajuns să o înfrunte pe UTA, iar Balint are numai cuvinte de laudă la adresa omologului său de pe bancă şi a campioanei:
Balint: „CFR are trei echipe pe care le poate alinia uşor, se pot bate cu toate la primele locuri!”
„CFR este o echipă puternică, indiferent de antrenorul care este la cârma echipei. Oricum, Dan Petrescu a demostrat în ultimii ani că este un antrenor extrem de eficient. A câștigat trofee și a avut rezultate foarte bune inclusiv la nivelul competițiilor europene. Au un lot foarte bun și valoric și numeric, cred că au trei echipe pe care le pot alinia și oricare dintre ele se poate bate la primele locuri din Liga 1. Am văzut că Dan a schimbat toată echipa la meciul de Cupă, a odihnit, practic, toți jucătorii care vor începe meciul cu noi. Vorbim despre echipa campioană, deci, indiferent din ce punct de vedere privim lucrurile, o să avem un meci foarte greu și trebuie să ne ridicăm la nivelul lor, dacă vrem să scoatem un rezultat bun. Trebuie să ne autodepășim în multe momente și sunt convins că băieții au înțeles perfect mesajul și ne vom recăpăta spiritul.Va trebui să alergăm foarte mult, să câștigăm multe dueluri, să știm unde să forțăm în așa fel încât să punem probleme”, a declarat Laszlo Balint la conferinţa ce a prefaţat meciul din această seară de pe „Francisc Neuman”.
Antrenorul UTA-ei vorbeşte de spirit şi atitudine şi e convins „de o nouă atmosferă frumoasă”
Față de restul meciurilor de acasă, mai puțin cel cu Farul, UTA va evolua doar cu 5500 de suporteri în tribune (doar 50% din capacitatea arenei poate fi ocupată), în contextul noului indice de infectare cu COVID: „Eu sper ca atmosfera să nu aibă de suferit. Și în prima etapă, când procentul a fost la fel, 50% din capacitatea arenei, atmosfera a fost foarte frumoasă, iar spectatorii ne-au încurajat din primul până în ultimul minut. Este clar că acea diferență de 25% ar fi adus un plus de energie pentru noi, mai ales în momentele grele. Sunt convins că publicul ne va ajuta din nou, important este cum ne prezentăm noi, ca și atitudine, ca și motivație și determinare. Sper ca toată lumea care iubește acest club și care va fi pe stadion să fie mulțumită de prestația echipei noastre”, a concluzionat Laszlo Balint. Dan Petrescu continuă strategia de a-şi lăuda proximele adversare, dar de această dată chiar are motive de îngrijorare, pentru că are multe absenţe importante în atac, iar UTA a demonstrat că acasă este foarte greu de învins:
Dan Petrescu: „UTA sigur se va bate la play-off, Gyuszi face o treabă excelentă”
„UTA când joacă acasă cu spectatori, parcă joacă în 12! E o echipă care sigur se va bate la play-off și acasă e foarte agresivă. Iar antrenorul, care a fost jucătorul meu, oriunde a fost a făcut o treabă excelentă, știe ce vrea de la fotbal, îmi place foarte mult ce face acolo. Pe lângă faptul că joacă împotriva campioanei, au și această problemă că au pierdut în Cupă, vor fi super motivați. Parcă e o echipă mult mai bună decât anul trecut și cu o mai mare intensitate. Și-au luat jucători mai buni. Eu îl știu pe Gyuszi cum lucrează și sunt convins că ei vor fi bine, dar trebuie să fim și noi bine”, a spus Dan Petrescu, care se plânge de problemele de lot:
Absenţe „grele” în atac, pentru lider: „Orice rezultat pozitiv la Arad e de bun augur”
„Jucătorii noștri din atac sunt, în continuare, pe masa de masaj, nu pe teren. E foarte greu să nu ai soluții. Sper ca toți atacanții să revină, avem nevoie de ei, momentan avem foarte puțini, dintre care patru sunt copii. Avem în continuare probleme, dar nu ne vom da bătuți ușor, ne vom bate până la ultima picătură cu toții. Sperăm să scoatem un rezultat pozitiv, la Arad orice rezultat pozitiv e de bun augur!” La centru va fi un arbitru cu destul de mullt noroc pentru UTA, bucureşteanul Horia Mladinovici, ajutat la cele două margini de Radu Ghinguleac, tot di Bucureşti şi Daniel Mitruţi, Craiova.