Charlize Theron a provocat uimire când şi-a făcut apariţia la de-a 91-a ediţii a premiilor Oscar, care a avut loc duminică noapte, la Dolby Theatre din Los Angeles. Actriţa a apărut pe covorul roşu brunetă, într-o ţinută bleu cu trenă, de la Dior Couture.
Nominalizat în cinci categorii, „Bohemian Rhapsody”, de Bryan Singer şi Dexter Fletcher, a primit cele mai multe trofee la gala Oscar 2019, patru, printre care şi cel pentru cel mai bun actor în rol principal, Rami Malek. „Bohemian Rhapsody” a devenit, în decembrie 2018, filmul biografic muzical cu cele mai mari încasări din istorie, după ce a depăşit pragul de 600 de milioane de dolari, la mai puţin de două luni de la lansare. Producţia care urmăreşte cariera trupei britanice Queen a fost lansată pe 18 octombrie 2018, având parte de cronici amestecate, dar a fost lăudată interpretarea lui Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury. De altfel, în ianuarie, filmul a primit premiul Globul de Aur pentru cea mai bună dramă, dar şi pe cel pentru cel mai bun rol principal masculin.
„Green Book”, de Peter Farrelly, cu cinci nominalizări, „Black Panther”, de Ryan Coogler, cu şapte nominalizări, şi „Roma”, de Alfonso Cuaron, cu zece nominalizări, au primit fiecare câte trei trofee Oscar.
Sursa: mediafax.ro