CFR Cluj are poftă de goluri înainte de vizita UTA-ei în Gruia! Etapă intermediară, în Superliga

by Sorin Haut

Etapa a 27-a a Superligii s-a încheiat aseară la Ploiești, cu victoria lui CFR Cluj împotriva Petrolului. Campioana României a făcut un meci spectaculos, impunându-se cu 5-2. Golurile campioanei, care a mai avut și un penalty neacordat în prima repriză, au fost marcate de Deac (11), Birligea (49), Janga (66), Maglica (73) și Boateng (80), în timp ce „lupii galbeni” au răspuns doar în ultimul sfert de oră, prin Bratu (77) și Purtic (83). Așadar, CFR-ul ține pasul cu Farul și se apropie la două puncte în spatele liderului, înainte de vizita arădenilor de la UTA în Gruia.

UTA încheie sezonul regulat pe 10 martie, în Bănie!

Contra celor de la Petrolul, Petrescu i-a folosit pe: Scuffet – Braun, Kolinger, Burcă, Camora – C. Deac (70 Maglica), Boateng (82 Cvek), Muhar (82 Hoban), Krasniqi (70 Yeboah) – Janga, Birligea (57 Petrila). În altă ordine de idei, UTA a aflat și când va juca ultimul meci din sezonul regulat (2022-2023) al Superligii, cel de la Craiova, cu CS Universitatea. „Roș-albii” sunt oaspeți pe arena „Ion Oblemenco” vineri, 10 martie, de la ora 20,30.

Iată și tabloul întregii runde cu numărul 30:

Vineri, 10 martie

Ora 17.30 FC Botoșani – CS Mioveni

Ora 20.30 Universitatea Craiova – UTA Arad

Sâmbătă, 11 martie

Ora 17.30 FC Argeș – Petrolul Ploiești

Ora 20.30 Farul Constanța – FC Rapid 1923

Duminică, 12 martie

Ora 18.15 FC Hermannstadt – FC U Craiova 1948

NOTĂ: Dacă meciul va conta în lupta pentru accederea în play-off, ora de disputare va fi 21.00.

Ora 21.00 FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Luni, 13 martie

Ora 17.30 Chindia Târgoviște – FC Voluntari

Ora 20.30 CFR 1907 Cluj – Universitatea

Partidele vor fi transmise în direct de DIGI SPORT, PRIMA SPORT și ORANGE SPORT.

FOTO: CFR Cluj (facebook)

Etapa a 28-a începe astăzi, UTA joacă joi în Gruia!

Marți, 28 februarie

Ora 16.00  FC Hermannstadt – Universitatea Cluj

Ora 18.00  Chindia Târgoviște – FCU Craiova 1948

Ora 20.30  Farul Constanța – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Miercuri, 1 martie

Ora 16.00  CS Mioveni –  FC Voluntari

Ora 18.00  Universitatea Craiova – FC Argeș

Ora 20.30  FC Botoșani – FC Rapid 1923

Joi, 2 martie

Ora 17.00  CFR 1907 Cluj – UTA Arad

Ora 20.00  FCSB – Petrolul Ploiești.

Clasament

Facebook Comments