Compania de stat CFR Călători a înregistrat pierderi de 352 milioane lei în primele trei luni, mai mari cu 12 milioane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care are de încasat compensaţii restante de la stat, pentru prestarea serviciilor publice, de 406 milioane lei, potrivit datelor trimise de companie la solicitarea News.ro.
Compania a înregistrat, în primele trei luni ale anului trecut, pierderi de 340 milioane lei. În primele trei luni, acestea au crescut cu 3,5%, dar compania trebuia să încaseze o „compensaţie de la bugetul de stat, aferentă contractului de servicii publice, în valoare de 406 milioane lei”, se arată în răspunsul trimis la solicitarea News.ro. Plata acestor compensaţii se face lunar. Practic, dacă ar fi primit compensaţia, CFR Călători ar fi înregistrat un profit de 54 milioane lei, potrivit calculelor News.ro.
În primele trei luni, compania a înregistrat un avans de 1,5% în ceea ce priveşte numărul de călători transportaţi, până la 13,17 milioane. Numărul de călători transportaţi a crescut în contextul în care, de la 1 februarie, studenţii au gratuitate la biletele de tren indiferent de destinaţie şi de perioadă. Afacerile companiei au stagnat în ianuarie-martie, la 106 milioane lei, iar veniturile proprii au crescut cu 4%, până la 158 milioane lei.
Pachetele de compensaţii sunt acordate de stat pentru operatori pentru ca aceştia să opereze pe rute care, în condiţii normale, nu ar fi profitabile din cauza costurilor mari de operare neacoperite de veniturile din bilete. Ministerul Transporturilor a propus menţinerea în 2017 a formulei pe baza căreia se calculează subvenţiile acordate transportatorilor feroviari de pasageri, inclusiv companiei de stat CFR Călători, sub forma unei compensaţii pentru prestarea serviciului public, potrivit unui proiect de ordin elaborat de instituţie.
CFR Călători a încheiat anul trecut cu venituri proprii, aferente transportului feroviar, de aproape 1,2 miliarde lei, în creştere cu 7% faţă de 2015, şi cu un profit de 1,2 milioane de lei, în linie cu rezultatele bugetate.
Sursa: digi24.ro