Din cauza temperaturilor ridicate, au apărut probleme şi pe liniile de cale ferată, anunță B1 TV.
În toată această perioadă, cei de la CFR au impus restricţii de viteză pe mai multe tronsoane. Şinele pur şi simplu se topesc din cauza soarelui arzător. În judeţul Mehedinţi, zeci de pasageri ai unei garnituri de tren au suportat cu temperaturiele ridicate după ce au stat 2 ore blocaţi în câmp până la repararea defecţiunii.
„Avem deja introduse două limitări de viteză în centrul țării, pe raza regionalei Brașov, între Brasov și Miercurea Ciuc. Acolo a fost introdusă limitarea de viteză de 70 km pe oră, de la o 100 de km pe oră, viteză normală”,a declarat un reprezentant CFR.
Acestea nu au fost singurele probleme ale CFR. Trenul INTERREGIO care circulă pe ruta Bucureşti-Timişoara a ajuns la destinaţie cu întârziere de două ore din cauza unei defecţiuni. Locomotiva a oprit în judeţul Mehedinţ, la câţiva kilometri de Drobeta Turnu Severin. Vagoanele s-au transformat în adevărate saune: aerul condiţionat nu a funcţionat iar geamurile nu se puteau deschide. În cele din urmă, angajaţii companiei feroviare au reuşit să le deblocheze cu ajutorul unor şurubelniţe geamurile.
Meteorologii au emis un cod galben de caniculă până luni. Valabilă de sâmbătă, avertizarea vizează iniţial Banatul, Crişana, cea mai mare parte a Olteniei şi sud-vestul Munteniei şi se extinde apoi în toată ţara
Sursa: b1.ro