Cezar Ouatu și Andreea Vilău s-au despărțit, deși aveau planuri serioase de familie, precum nuntă și copil. După ce în urmă cu doar câteva luni, cei doi au decis să își mai dea o șansă, iată că în cele din urmă fiecare a luat-o pe drumul lui.
„Am dreptul să fiu fericit şi cu asta am spus tot ceea ce însemn eu în momentul de faţă din punct de vedere sufletesc. Toţi greşim, nu suntem perfecţi. Andreea a trecut peste, dar eu am fost cel care a insistat şi mi-am dorit din plin relaţia, am cerut-o în căsătorie. Nu a funcţionat relaţia, nu am avut un schimb afectiv pe care mi l-aş fi dorit. Femeia trebuie să aibă grijă de bărbatul ei. Eu sunt stimulat de un ceai la final de zi, ceea ce nu s-a întâmplat”, a spus Cezar Ouatu la Antena Stars, potrivit Spynews. Artistul a făcut primele declaraţii şi despre Simona Iacob, femeia despre care s-a spus că este noua lui iubită. „Am simţit la Simona acea afecţiune foarte rapidă, deloc falsă”, a spus Cezar Ouatu la Antena Stars, potrivit sursei citate.
Sursa: libertatea.ro