Începând cu data de 23.05.2016 cetăţenii români cu domiciliul în România pot opta pentru a primi paşapoartele la domiciliu sau reşedinţă
Direcţia Generală de Paşapoarte anunţă că, începând cu data de 23.05.2014, cetăţenii români pot solicita transmiterea paşapoartelor simple electronice la domiciliu/reşedinţă. Contravaloarea acestui serviciu este de 8,68 lei inclusiv TVA.
Direcţia Generală de Paşapoarte vine astfel în sprijinul cetăţenilor prin includerea facilităţii de transmitere a paşapoartele simple electronice la domiciliu/reşedinţa solicitantului, prin curierat rapid. Prin această măsură se elimină obligația persoanelor de a se prezenta la ghişeu pentru a ridica pașaportul, rămânând doar necesitatea prezentării la momentul depunerii documentelor necesare eliberării documentului de călătorie.
Curierul va livra paşaportul sub semnătură de primire doar titularului, unuia dintre părinţi (în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani) sau unei persoane împuternicite (prin procură specială autentificată). Destinatarul primeşte automat un sms în care este informat cu privire la ziua în care va fi efectuată livrarea, adresa la care va sosi curierul si numărul de document de transport ce va însoţi plicul cu paşaportul.
Dacă în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării prin sms destinatarul paşaportului nu este găsit la adresă iar curierul nu a putut lua legătura telefonic cu destinatarul, plicul conţinând paşaportul va fi returnat la sediul serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple judeţean din raza de domiciliu/reşedinţă. Paşaportul va putea fi preluat oricând de la sediul respectivului serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple.
Menţionăm că termenul legal de eliberare a paşaportului simplu electronic este de cel mult 30 de zile. În practică, Direcţia Generală de Paşapoarte eliberează aceste documente de călătorie în 10 zile lucrătoare.
Pentru alte detalii privind eliberarea paşaportului puteţi accesa site-ul www.pasapoarte.mai.gov.ro