Cetăţeni din Sri Lanka şi Etiopia, depistați ascunși în trei mijloace de transport, la Nădlac și Vărșand

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac II și Vărșand au depistat 13 cetăţeni din Sri Lanka și Etiopia care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare.
Șoferii mijloacelor de transport, doi bulgari şi un român, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni, unul român și unul bulgar, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în România și Bulgaria. Șoferii transportau șampoane și diverse bunuri pentru societăți comerciale din Germania și Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, printre bunurile transportate, 9 cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Etiopia, cu vârste cuprinse între 22 și 39 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, colegii noștri au efectuat controlul asupra unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar ce transporta cutii din metal din Bulgaria în Austria. În urma controlului, au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 4 persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Etiopia și Sri Lanka, intrați legal în țara noastră.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments