Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat la controlul de frontieră un cetățean din România care avea dreptul de a conduce suspendat.
În data de 05.11.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România.
În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că persoana figurează cu dreptul de a conduce ca fiind suspendat, sens în care i-a fost întreruptă călătoria și, ulterior, a fost condusă la sediul sectorului pentru efectuarea cercetărilor.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Cetățean român, depistat în PTF Nădlac II cu dreptul de a conduce suspendat
Facebook Comments