CERTIFICAT DE „SCOALA EUROPEANA” PENTRU COLEGIUL NATIONAL „VASILE GOLDIS”

by Cosmin Mihuta

În cadrul competiţiei naţionale pentru obţinerea certificatului de „Şcoală Europeană”, printre cele 65 de unităţi şcolare preuniversitare din ţară declarate câştigătoare, se află şi Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” din Arad.

Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, pe lângă titlul de Şcoală Europeană, care îi conferă recunoaştere şi apreciere, este premiat de la bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale cu suma de 5000 lei, sumă care poate fi utilizată de unitatea şcolară pentru dotări. Decizia privind bunurile achiziţionate aparţine conducerii unităţii şcolare.

„Felicitări elevilor acestei unităţi şcolare, cadrelor didactice şi tuturor celor care, prin profesionalism şi muncă în echipă, au demonstrat valoarea europeană a demersurilor educaţionale promovate!“, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Facebook Comments