Campioana Ligii a IV-a Arad, Gloria Lunca Teuz Cermei, s-a impus cu 1-0 în manşa tur a barajului de promovare în Liga a III-a. Arădenii au luat astfel o opţiune importantă, odată cu victoria de pe teren propriu în faţa campioanei judeţului Cluj, Viitorul Feleacu. Meciul a fost destul de echilibrat, gazdele având ceva mai mult initiativa în prima parte, când Gurban şi Suslak au fost aproape de gol. La zece minute de la reluare, clujenii puteau da lovitura, dar Rusu a intervenit providenţial la şase metri, în faţa unui atacant al Viitorului, scăpat singur spre poartă. După două şanse irosite de ex-utistul Sălăjan, tabela avea să fie modificată în minutul 65, când Suslak a trimis din corner, de pe stânga, mingea a fost bălbăită în careu, iar Gurban, pe fază, a trimis în plasă din doar trei metri.
Vereş şi Sălăjan puteau aduce un avantaj ceva mai confortabil după manşa tur, însă şi Feleacu a fost aproape de a egala pe final, Rusu având un reflex incredibil la un şut din careu al oaspeţilor. Victorie scurtă dar importantă, fără gol primit şi Cermeiul are acum prima şansă la promovare. Aslău a început meciul în formula: Fl.Rusu – Ad. Popa, Cotoc, Gurban, Suslak – Purece, Varga, Nistor, Vereș – Bulza (Ghergar), Sălăjan (Brînduşe).
CERMEI – FELEACU 1-0, ÎN TURUL BARAJULUI PENTRU LIGA A III-A
Facebook Comments