Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare va începe în 11 aprilie, până în 14 mai urmând să fie depuse cererile la unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea. În 29 mai se vor afişa candidaţii înmatriculaţi şi numărul de locuri rămase libere, astfel încheindu-se prima etapă de înscriere. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, miercuri, că metodologia şi calendarul final pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor fi publicate în Monitorul Oficial.
”Pentru a veni în sprijinul părinţilor şi al tuturor celor implicaţi în procesul de înscriere, după publicarea documentelor în Monitorul Oficial vom pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi un material cu principalele întrebări şi răspunsuri referitoare la înscrierea copiilor la şcoală. De asemenea, în perioada înscrierilor şi până la sfârşitul acestora, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar va fi disponibil un număr telverde, unde părinţii vor putea suna pentru a primi, gratuit, informaţiile de care au nevoie pentru înscrierea copiilor”, a arătat ea.
Conform calendarului publicat de Ligia Deca pe Facebook, în perioada 11 aprilie – 14 mai va avea loc depunerea/transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor. Procesarea acestor cereri şi repartizarea copiilor sunt programate între 14 şi 17 mai. În 20-27 mai se va face procesarea cererilor-tip prin care se solicită înscrierea copiilor la altă şcoală decât cea de circumscripţie, pe locurile rămase libere. În 28 mai va avea loc repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă unitate de învăţământ, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri şi au exprimat opţiunea de a fi înscrişi la şcoala de circumscripţie, scrie hotnews.ro.
În 29 mai se vor afişa candidaţii înmatriculaţi şi numărul de locuri rămase libere.
Procedura de repartizare a copiilor pe locuri disponibile, după prima etapă de înscriere, va fi anunţată în 30 mai.
Între 31 mai şi 7 iunie vor putea fi depuse cererile-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate de părinţi în etapa a doua de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinşi în nicio şcoală sau nu au participat la prima etapă.
Aceste cereri vor fi validate în perioada 10-14 iunie, iar procesarea lor se va face între 17 şi 21 iunie.
Afişarea listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare este programată în 21 iunie.
În perioada 2-6 septembrie vor fi soluţionate, de către Inspectorarul Şcolar, cererile depuse de părinţii copiilor rămaşi neînscrişi.
Cererile de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare vor putea fi depuse în perioada 11 aprilie – 14 mai
Facebook Comments