Ceremonia dedicată Unirii Principatelor Române s-a desfășurat în interiorul Palatului Administrativ, din cauza vremii nefavorabile, Municipiul Arad și o parte însemnată din județ aflându-se în această dimineață sub incidența unui cod galben de ploi însemnate și polei, fenomene ce s-au manifestat puternic la ora începerii evenimentului.
La ceremonie au participat Subprefectul Județului Arad, domnul Vasilică Damian, deputatul Adrian Todor, membru al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților, Înaltpreasfințitul părinte dr.Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului împreună cu un sobor de preoți, șefii structurilor județene componente ale sistemului de Apărare, Siguranță Națională și Ordine Publică, consilieri locali, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, prof. univ. dr. Ramona Lile, cadre militare active din cadrul Garnizoanei Arad, reprezentanți ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă sau retragere, reprezentanți ai asociațiilor revoluționarilor arădeni, directori de instituții, dar și alte persoane care au dorit să asiste la evenimentul închinat Unirii Principatelor Române.
Importanța istorică a evenimentelor de la 24 ianuarie 1859 a fost evocată printr-un ceremonial religios oficiat de Înaltpreasfinția sa dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoți, urmat de o descriere a evenimentelor de acum 160 de ani susținută de domnul Bogdan Ivașcu, istoric muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Arad.
Prin cele două evocări s-a transmis audienței faptul că Unirea Principatelor este un act istoric comparabil ca însemnătate cu cel de la 1 Decembrie 1918, fiind înfăptuit prin acțiunea hotărâtă a elitelor vremii care au impus alegerea aceluiași Domn, Alexandru Ioan Cuza, atât în Moldova, cât și în Țara Românească, desăvârșind astfel o uniune deplină a celor două țări românești și construind fundamentul Marii Uniri din anul 1918.
România marchează astăzi Unirea Principatelor Române în țară și la Bruxelles având calitatea de stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, semn al destinului nostru național și european.
La mulți ani, România!