Poliţiştii arădeni cercetează două persoane, bănuite că ar fi sustras produse din magazine de pe raza municipiului.
Poliţiştii au identificat un tânăr, de 20 de ani, bănuit de furtul unor produse cosmetice dintr-un magazin din municipiu.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, la data de 28 ianuarie a.c., tânărul ar fi sustras mai multe produse cosmetice, în valoare de aproximativ 600 de lei, dintr-un magazin de pe strada Voinicilor.
De asemenea, poliţiştii cercetează un bărbat, de 36 de ani, care a fost depistat în flagrant, ieri, în timp ce sustrăgea 23 de parfumuri, în valoare de aproximativ 550 de lei, de pe rafturile unui magazin situat în incinta unui complex comercial de pe Calea Aurel Vlaicu, prejudiciul cauzat fiind recuperat.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Facebook Comments