Centrul pentru Politici Locale iși exprimă indignarea față de situația politică actuală si atrage atenția asupra faptului că România riscă să devină prizonieră in Transilvania. Zone întregi din Ardeal încep să se distanțeze tot mai mult de București și urmează calea Occidentului, conform ancheteonline.ro.
Politica indolentă dusă de Guvernul României, lasă practic centrul țării în mâinile Ungariei. O analiză profundă a situației actuale scoate la iveală faptul că lipsa de implicare a autorităților în aceste zone a creat premisele separării lor de restul țării si a dus la apariția unui climat favorabil pentru acceptarea politicii promovate de Budapesta. Considerăm că indiferența factorilor de decizie este inacceptabilă într-un stat european care are datoria de a proteja valorile culturale ale tuturor cetățenilor săi și de a veghea permanent la necesitățile și dezvoltarea fiecărei comunități.
„Pe fondul unor mari lacune de înțelegere a specificul unor zone cu populație maghiară, Budapesta a preluat inițiativa de a investi masiv în separarea lor de restul țării. Guvernul ungar a construit o strategie pe termen lung pentru a găsi căi de comunicare directă cu Transilvania, cu scopul vădit de a regionaliza Ardealul și de a-l separa de restul României. De ani de zile Executivul românesc s-a arătat total dezinteresat de așa zisul Ținut Secuiesc, unde sărăcia mergea mână în mână cu extremismul. Lipsa de investiții în Harghita și Covasna a creat un culoar favorabil politicii revizioniste dusă de Budapesta, care, de câțiva ani, alocă sume foarte mari de bani pentru proiecte de infrastructură culturală, educațională și de dezvoltare economică, pentru populația vorbitoare de limbă maghiară. Astfel, s-a ajuns ca, în mijlocul României să se creeze adevărate enclave separatiste, unde limba română este total străină și unde te poți trezi, ca într-o altă țară. Aici, se poate vorbi de politica falimentară a Bucureștiului care s-a dovedit total incapabilă de a integra în societatea românească, o puternică minoritate națională. Drept urmare apare pericolul, tot mai evident, ca bazinul carpatic să devină zonă integrată economic și cultural, Ungariei, un obiectiv strategic, exprimat de câțiva ani, de Viktor Orban”, susține Costel Oprea, directorul Centrului pentru Politici Locale.
Centrul pentru Politici Locale solicită Guvernului României să intervină și să promoveze o serie de măsuri concrete care să ducă la dezvoltarea acestor zone, să susțină proiecte culturale si educaționale viabile fără a anihila valorile comunității. Atragem din nou atenția asupra faptului că ingoranța nu trebuie să fie o carcateristică a autorităților intr-un stat unitar european. Considerăm că Guvernul trebuie să reacționeze pentru a recâștiga un teritoriu al său, milenar, tocmai acum când am sărbătorit Centenarul Marii Uniri.