O delegaţie a Universităţii Feng Chia din Taichung (Taiwan) condusă de prof. univ. dr. Tsun Chin Lin a vizitat, zilele trecute, Institutul de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” pentru a pune bazele unui proiect de cercetare în domeniul pancreasului artificial. În proiect sunt incluse ambele Universităţi din Arad: Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” pe partea de medicină, specialitatea diabetologie şi Universitatea “Aurel Vlaicu”, inginerie.
Prof. univ. dr. Tsun Chin Lin, de la Universitatea Feng Chia din Taichung – Taiwan, a subliniat: ”Împreună cu cele două Universităţi arădene, vom realiza noi cercetări în domeniul pancreasului artificial, iar Institutul de Ştiinţe ale Vieţii de la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” este un centru foarte bine dotat, cu cercetători foarte competenţi”.
Prof. univ. dr. Valentina Bălaş, din cadrul Facultăţii de Inginerie, specializarea Automatică şi Informatică Aplicată, a Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad, a declarat: “Ne-am propus un proiect în domeniul pancreasului artificial, unde noi, ca şi ingineri automatişti, vom dezvolta algoritmi de comandă şi control online a pompelor, după un algoritm specific fiecărui corp uman, iar domnul profesor Lin e interesat să producă, chiar la Arad, astfel de dispozitive”, a declarat prof. univ. dr. Valentina Bălaş, din cadrul Facultăţii de Inginerie, a UAV.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad, a subliniat: ”Este o noutate pentru medicina românească, crearea unui Centru pentru studierea pancreasului artificial, care ar rezolva foarte mult din problemele cu care ne confruntăm în bolile de diabet. Proiectul îi vom realiza, din punct de vedere informatizat, cu Universitatea “Aurel Vlaicu”, iar prin Facultatea de Medicină a Universităţii noastre şi specialiştii noştri, să facem un studiu experimental, prin biobaza de animale pe care o posedăm, iar în etapa următoare, prin studii clinice. Este un proiect care ar îmbunătăţi starea de sănătate a pacienţilor care suferă de diabet, judeţul nostru având un număr destul de mare de astfel de bolnavi.
Daniel Albu