Centre multifuncţionale pentru persoanele defavorizate din Arad

by Andreea Radu

Aproximativ 2,5 milioane de euro intenţionează să acceseze Primăria Municipiului Arad pentru a construi două centre multifuncţionale pentru persoane din zone urbane marginalizate. Unul dintre ele va fi amplasat pe strada Tarafului şi va costa puţin peste un milion de euro (mai exact, 4.656.223,28 de lei), iar celălalt va fi construit în zona Șezătorii – Pădurii în urma unei investiţii de aproape 1,5 milioane de euro (6.889.850,73 de lei). Ambele construcţii se vor realiza în mare parte din fonduri europene.

În cadrul şedinţei extraordinare de vineri, 15 februarie 2019, consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi atât Studiul de fezabilitate al centrului multifuncţional din zona Tarafului, cât şi cele două proiecte de hotărâre care fac referire la încheierea unui acord de parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Arad, cea care va asigura furnizarea serviciilor în cadrul celor două centre.

Şedinţa a fost extraordinară pentru că ne dorim cât mai repede finanţarea pentru cele 2 centre multifuncţionale. Proiectele  vor beneficia de o finanţare din partea  Uniunii Europene în procent de 85%. Centrele sunt prevăzute cu parter şi etaj şi vor dispune de săli de mese, spaţii de joacă, săli de teme şi lectură, săli de consilire, cabinete medicale, grupuri sanitare etc.  Acestea vor fi  proiectate şi construite astfel încât să fie  folosite cu uşurinţă şi de către persoanele cu dizabilităţi.  Ne grăbim să obţinem aceşti bani europeni pentru că şi aceste segmente ale societăţii cred că trebuie să fie sprijinite.”,  a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Facebook Comments