Liu Yiqian, un fost taximetrist chinez devenit miliardar şi colecţionar de artă, a confirmat, marţi, că este cumpărătorul tabloului de Amedeo Modigliani ce a fost vândut cu 170,4 milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Christie’s, luni seară, la New York, informează nytimes.com.
Într-un interviu telefonic pe care l-a acordat din Shanghai, colecţionarul chinez spune că intenţionează să aducă tabloul de Modigliani în acest oraş, unde el şi soţia sa deţin împreună două muzee private.
„Intenţionăm să îl expunem cu ocazia celei de-a cincea aniversări a muzeelor. Va fi o bună ocazie pentru iubitorii de artă chinezi să vadă o operă de mare valoare fără să mai fie nevoiţi să plece din ţară, iar acest detaliu reprezintă unul dintre motivele principale pentru care am înfiinţat cele două muzee”, a spus Liu Yiqian.
Licitând prin telefon, Liu Yiqian, în vârstă de 52 de ani, a fost unul dintre cei şase colecţionari care s-au luptat pentru a cumpăra tabloul „Nu couché”, un nud pictat de Modigliani în perioada 1917 – 1918. Preţul final de 170,4 milioane de dolari (taxe incluse) a depăşit cu mult precedentul record pentru o operă a artistului italian, care era de 70,7 milioane de dolari. Graţie colecţionarului chinez, această pictură a devenit cea de-a zecea operă de artă din lume care a intrat în clubul de elită al capodoperelor vândute la licitaţie cu preţuri compuse din nouă cifre.
De asemenea, acest nud a devenit a doua cea mai scumpă pictură vândută vreodată la licitaţie, după „Les Femmes d’Alger (version O)”, de Pablo Picasso, care a fost adjudecată în luna mai cu 179,4 milioane de dolari, la o licitaţie organizată tot de casa Christie’s şi tot la New York.
„Operele lui Modigliani au deja o valoare mare pe piaţă. Această lucrare este relativ drăguţă atunci când este comparată cu alte nuduri pictate de el. Iar aceste nuduri au fost achiziţionate de unele dintre muzeele de top ale lumii”, a spus Liu Yiqian.
În adolescenţa sa petrecută în Shanghai, în tumultuoşii ani ai Revoluţiei Culturale, Liu Yiqian a vândut poşete, pe stradă, şi, apoi, a lucrat ca şofer de taxi. După ce a abandonat liceul, Liu Yiqian a profitat de valul de deschidere şi de reforme adoptate de China, făcând avere cu ajutorul comerţului cu acţiuni de bursă, afacerilor imobiliare şi comerţului cu medicamente, în anii ’80 şi ’90. Potrivit ediţiei din 2015 a Bloomberg Billionaires Index, Liu Yiqian are o avere ce a fost estimată la cel puţin 1,5 miliarde de dolari.
Sursa: descopera.ro