Știu la ce v-ați gândit, suntem și noi pe aici, dar să o luăm ușurel. Portalul culinar tasteatlas.com ne propune un top cu cele mai populare 50 de salamuri din Europa. Bine, salam și cârnați, să fim mai preciși.
Nu este un top în sistem clasament, în sensul că un salam este mai gustos sau preferat altuia după anumite criterii. Este o listare a celor mai minunate minunății, recunoscute, în acest domeniu.
Numele lor ar putea să vă fie cunoscute, sau, dimpotrivă să nu vă spună nimic. Poate că le știți gustul, sau poate vă veți apuca acum să căutați, febrili, nu-știu-ce salam unguresc a cărui poză v-a udat tastatura (sau ecranul telefonului).
În această colecție cel mai important loc este alocat, aparent, varietății bologneze “Mortadella”. Din Italia veți mai întâlni “Ventricina”, “Nduja”, “Piemonte” și multe altele.
Spaniolii sunt și ei prezenți aici cu “Fuet”, iar nemții cu “Nurnberger Bratwurste”.
Mai întâlnim preparate din Slovenia, Polonia, Croația, Ungaria, Portugalia (nesperat de multe varietăți), Franța – cum era chiar ea să lipsească.
Și, evident, România.
Cele mai populare 50 de salamuri din Europa. Salamul de Sibiu
În acest Top 50 România este prezentă cu două produse.
Unul dintre ele este”Salamul de Sibiu”.
“Făcut în conformitate cu o rețetă veche de peste 100 de ani, salamul de Sibiu este un tip de cârnat de porc maturat, afumat, produs în provincia română Sibiu. Se face cu slănină măcinată grosolan și bucăți de porc selectate cu grijă, aromate cu o selecție tradițională de condimente, inclusiv sare, piper și usturoi”, se arată ân prezentare.
“Salamul de Sibiu trebuie maturat cel puțin 90 de zile, până când atinge calitățile aromatice dorite și dezvoltă o acoperire albă distinctă din mucegaiul nobil Penicillium Nalgiovensis. Salamul emană o aromă unică de fum, cu note delicate de usturoi.
Pentru a gusta din plin bogăția aromei sale, salamul de Sibiu este feliat subțire și pur și simplu savurat cu niște pâine prăjită cu unt.”
Salamul de Sibiu are o cotație de 4.6/5.
Cele mai populare 50 de salamuri din Europa. Babicul
Al doilea produs autohton din top este ”Babicul” din Buzău. “Babic este un salam tradițional românesc, un cârnat crud uscat, provenit din județul Buzău”, ne explică site-ul. “Deși unele versiuni conțin carne de oaie, acest salam este de obicei făcut cu un amestec de carne de porc și carne de vită, condimentată cu sare, boia dulce și boia iute, apoi umplute în mațe subțiri de carne de vită, presate, afumate și uscate în lunile reci de iarnă.
Cu o picantitate care variază de la ușoară la intensă, în funcție de cantitatea de boia iute utilizată în preparat, acest salam tradițional se consumă de obicei ca aperitiv și este de obicei spălat cu rachiu de prune românesc, vin roșu sau bere rece.
Babic poate fi, de asemenea, utilizat în diverse feluri de mâncare românești, cum ar fi supe de legume, omletă, pilaf sau tocană. Se crede că salamul are origini sârbești și ar fi fost introdus în România de coloniștii sârbi din regiune.”
Babicul are un scor de 4.7/5
Sursa: editiadedimineata.ro