Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” este una dintre cele 10 instituţii de învăţământ superior din ţară care folosesc programul de traducere computerizată, TRADOS. Programul a fost achiziţionat de către departamentul de Limbi Moderne, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică şi Sport, care, începând din acest an, în baza unui parteneriat, oferă posibilitatea studenţilor să îşi desfăşoare practica în cadrul unei firme de traducere. Programul a fost prezentat, zilele trecute, studenţilor de către reprezentaţii firmei TRADOS, din Timişoara. Studenţii au aflat detalii despre programul academic, beneficiile şi tipurile de licenţe ale programului. Acesta asistă traducătorul prin intermediul unei tehnologii avansate ce permite refolosirea conţinutului deja tradus, devenind din ce în ce mai performant pe măsură ce este utilizat. Prin astfel de parteneriate, UVVG se implică în integrarea studenţilor pe piaţa muncii, în condiţiile în care, cererea de traducători, în condiţiile globalizării, este tot mai mare. Cele mai solicitate limbi străine sunt engleza, germana şi chineza.
„Programul este destinat profesioniştilor şi sub nici o formă nu trebuie confundat cu mult-utilizatul şi foarte puţin credibilului Google Translate, un program care, din păcate, are numeroşi utilizatori deşi traducerile furnizate automat sunt de cele mai multe ori fie total fără noimă fie integral greşite. În condiţiile în care în zilele noastre acurateţea unui contract, unui act medical sau juridic, unei fuziuni sau al unui parteneriat în afaceri este condiţia de bază a bunei derulări a respectivului demers, este obligaţia noastră, ca şi furnizori de forţă de muncă în domeniul filologic să oferim studenţilor noştri toate noutăţile din domeniu, pentru a ne asigura de viabilitatea lor pe piaţa forţei de muncă. Este ceea ce UVVG a făcut în permanenţă pentru studenţii săi, iar faptul că ei se încadrează perfect şi sunt foarte apreciaţi la locurile de muncă este pentru noi o permanentă sursă de mândrie”, ne spune dna prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Departamentului de Limbi Moderne din cadrul UVVG.