Cel mai mare planetariu din România va fi inaugurat, vineri, la Salina Slănic Prahova, proiectul fiind realizat cu fonduri europene, anunţă, luni, într-un comunicat de presă, Asociaţia Astronomică „Urania”, iniţiator al proiectului.
„Supernova Planetarium, cel mai mare planetariu din România, va fi instalat în Salina Slănic Prahova, la 208 metri adâncime – un proiect în valoare de peste 2 milioane de lei, inclusiv finanţare europeană. ‘Cerul de sub Pământ’ se deschide în prezenţa iniţiatorilor proiectului, invitaţilor şi a publicului, aniversând împreună jumătate de veac de istorie: ‘APOLLO 11 – 50 de ani de la aselenizare’. Amfitrionul evenimentului: cosmonautul dr. ing. Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, domul Supernova Planetarium de la Salina Slănic, proiect cu finanţare europeană iniţiat de Telescoape.ro şi Asociaţia Astronomică Urania din Bucureşti, are cele mai mare dimensiuni din România, respectiv diametrul de 16 metri, dar şi cel mai luminos sistem de proiecţie de rezoluţie 4K, cu sursă de lumină laser (24.000 lumeni).
„Evenimentul de vineri, 19 iulie, sărbătoreşte una dintre cel mai mare realizări ale civilizaţiei umane: primul pas al unui om pe un alt corp ceresc, laolaltă cu deschiderea oficială a planetariului, finalizat şi pus în funcţiune deja din 2018. Supernova Planetarium, cel mai mare planetariu din România în prezent. Pentru a clarifica eventualele neconcordanţe vis a vis de faptul că la Braşov a fost anunţat cel mai mare planetariu din România, vă informăm că diametrul domului Planetariului Supernova este de 16 metri, iar al celui din Braşov este de 14 metri”, se mai precizează în comunicatul organizatorilor.
La Supernova Planetarium se vor realiza prezentări interactive de boltă cerească: constelaţii, planete, nebuloase, galaxii, comete, asteroizi, exoplanete etc.
„Turiştii au deja ocazia să participe la prezentări interactive ale constelaţiilor şi obiectelor de pe bolta cerească, respectiv să ‘navigheze’ prin univers prin intermediul proiecţiilor fulldome (la 360°) ale sistemului laser 4K, de ultimă generaţie, instalat în planetariu”, arată iniţiatorul proiectului şi preşedintele Asociaţiei Astronomice Urania, Dragoş Braşov.
Publicul poate participa la evenimentul de vineri pe bază de bilet ce poate fi procurat de pe site-ul planetariu.ro. Pentru persoanele din Bucureşti care doresc să participe, organizatorii anunţă că deplasarea se poate face cu autocarul pus la dispoziţie de planetariu, care va pleca vineri, la ora 10,00, din Piaţa Victoriei.
Sursa: agerpres.ro