Cei mai bogaţi 1% dintre oameni vor deţine o parte mai mare din averea globală decât restul de 99% anul viitor, se arată într-un raport al organizaţiei Oxfam publicat înainte de întâlnirea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia.
„Nivelul inegalităţii globale este uimitor. În pofida problemelor care apar pe agenda globală, diferenţa dintre cei mai bogaţi oameni şi restul se măreşte”, a afirmat Winnie Byanyima, director executiv al Oxfam, relatează Bloomberg.
Astfel, avuţia celor mai bogaţi oameni din lume va depăşi 50% din averea globală. Anul trecut, cei mai importanţi miliardari ai lumii deţineau 48% din averea mondială, în creştere faţă de anul 2009, când această cotă se situa la 44%.
O cincime dintre cei mai bogaţi oameni la nivel global „au afaceri în sectoarele financiar şi de asigurări”, averea acestora avansând cu 11% anul trecut. Miliardarii din domeniile farmaceutic şi îngrijirea sănătăţii au avut chiar mai mult de câştigat în 2014, activele acestora urcând cu 47% faţă de anul precedent.
Studiul Oxfam se bazează datele furnizate de Credit Suisse şi de Forbes.
Byanyima va fi unul dintre preşedinţii care vor conduce dezbaterile Forumul Economic Mondial, care se va desfăşura între 21 şi 24 ianuarie la Davos, în Elveţia, potrivit AFP. La eveniment vor participa peste 300 de lideri politici importanţi, printre care se numără cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, liderul italian Matteo Renzi, premierul chinez Li Keqiang şi secretarul de stat al SUA John Kerry.
Sursa: mediafax.ro