Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorul drepturilor tv au modificat orele de disputare ale partidelor contând pentru etapa a doua a Campionatului Național SuperLiga României. La baza acestei decizii comune au stat prognozele meteo, care indică temperaturi ridicate la finalul acestei săptămâni, informează LPF.
UTA nu este foarte câștigată din acest punct de vedere, meciul ei fiind programat inițial de la ora 18:30. Partida din Bănie a fost mutată cu o jumătate de oră mai târziu. Totuși, în weekend nu se mai anunță cod roșu și la Craiova vom avea la ora jocului în jur de 28-29 de grade și vor fi chiar și șanse de ploaie.
De altfel, cei de la LPF se mișcă prost și în reluare, asta pentru că meciurile la orele serii erau recomandate în prima etapă, când am avut temperaturi caniculare. De vineri se mai răcorește puțin și nici vorbă de cod roșu de caniculă…
Iată programul complet al etapei a doua:
Vineri, 19 iulie
Ora 19.00 Politehnica Iași – FC Botoșani
Ora 22.00 Unirea Slobozia – FCSB
Sâmbătă, 20 iulie
Ora 19.00 Universitatea Craiova – UTA Arad
Ora 22.00 FC Rapid 1923 – CFR 1907 Cluj
Duminică, 21 iulie
Ora 19.00 Universitatea Cluj – FC Hermannstadt
Ora 22.00 Dinamo București – Petrolul Ploiești
Luni, 22 iulie
Ora 19.00 Gloria Buzău – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 22.00 Oțelul Galați – Farul Constanța.